Săptămâna 12 de sarcină - particularități ale mamei și copilului

Săptămâna 12 de sarcină - particularități ale mamei și copilului

Săptămâna 12 de sarcină reprezintă o perioadă cheie în evoluția acesteia, întrucât semnifică apropierea de sfârșitul primului trimestru și, implicit, de începutul celui de-al doilea (odată cu săptămâna 14). Deși probabil că apropierea de cel de-al doilea trimestru nu va fi resimțită imediat, aceasta poate semnifica mai mult un prag emoțional, ce atestă parcurgerea primei treimi din durata gestațională.

Chiar și în săptămâna 12 mai pot fi resimțite anumite semne și simptome specifice trimestrului I, iar cel mic, în tot acest timp, își continuă dezvoltarea sa intrauterină.

Corpul tău în săptămâna 12 de sarcină

Săptămâna 12 de sarcina este o etapă importantă a sarcinii, întrucât reprezintă apropierea de pragul de trecere de la un trimestru la altul și, implicit, de la anumite schimbări ale organismului la altele noi. 

Deci, deși încă te poți simți ca și cum te afli în plin trimestru I al sarcinii, acest lucru se va diminua treptat, odată cu instalarea unor noi semne, simptome și modificări la nivelul corpului tău.

Săptămâna 12 de sarcină (simptome). Amețeli în săptămâna 12 de sarcină. Scurgeri maronii în săptămâna 12 de sarcină

Anumite manifestări specifice primului trimestru persistă, chiar dacă se pot diminua ca intensitate. Tocmai de aceea, nu te îngrijora dacă încă mai observi simptome precum amețeli sau greață matinală ori semne precum secreții vaginale modificate. 

Principalele semne și simptome regăsite în sarcina la 12 săptămâni includ:

  • Greață și vărsături;
  • Tulburări digestive - reflux gastroesofagian, balonare, constipație;
  • Stare de oboseală;
  • Dureri de cap;
  • Amețeli (în săptămâna 12 de sarcină, dar posibile și în cele ce urmează);
  • Scurgeri maronii (în săptămâna 12 de sarcină, dar posibile și în cele ce urmează);
  • Scurgeri ocazionale de sânge (vaginal spotting);
  • Stări de dispoziție schimbătoare;
  • Respingerea anumitor alimente și mirosuri. 


Burtica la 12 săptămâni de sarcină

Fiecare săptămâna de sarcină ce trece presupune atât o creștere în dimensiuni a celui mic (în cavitatea uterină), cât și a burticii mamei odată cu expansiunea uterului. 

Astfel, din ce în ce mai mult, abdomenul (sau burtica la 12 săptămâni de sarcină) va fi mai proeminent și va începe să fie observat din ce în ce mai ușor de către cei din jur. Acest lucru, totuși, poate varia de la o femeie la alta, în funcție de particularitățile corpului său, precum și de gradul de activitate. 

Copilul tău în săptămâna 12 de sarcină (sexul în săptămâna 12 de sarcină)

Copilul tău în săptămâna 12 de sarcină (sexul în săptămâna 12 de sarcină)

Până la acest moment, cel mic a cunoscut o creștere cuprinsă între 5,4 și 6 cm, dimensiuni comparabile cu cele ale unei prune. Greutatea la acest stadiu de dezvoltarea este de numai 18 g.  

Trăsăturile sale continuă să se contureze, iar principalele organe și sisteme de organe au atins deja un prag important. 

Ecografie bebe la 12 săptămâni de sarcină (sexul copilului la 12 săptămâni de sarcină)

Deși săptămâna 12 este o perioadă foarte apropiată de cel de-al doilea trimestru al sarcinii, acest eveniment nu coincide cu cel de descoperire a sexului copilului. Astfel, sarcina la 3 luni este încă timpurie și sexul copilului la 12 săptămâni de sarcină nu este încă un obiectiv realizabil (ecografia la 12 săptămâni este încă neclară pentru acest scop).

Însă, așteptarea nu va fi lungă, întrucât în doar 2-6 săptămâni, prin intermediul ecografiei, se va putea descoperi dacă cel mic este fată sau băiat.

Organele și sistemele de organe au atins o etapă cheie în dezvoltare, astfel că majoritatea sunt deja formate până la sfârșitul săptămânii 12. 

Totuși, forma lor completă din punct de vedere anatomic și funcțional nu va fi atinsă decât mult mai târziu în sarcină. Această perioadă se numește etapa de mentenanță, timp în care se realizează finalizarea sistemelor de organe și permiterea funcționării lor pe viitor.

La acest moment, inima celui mic poate fi auzită în cadrul examenului ecografic, sistemul său digestiv începe să prezinte mișcări peristaltice (contracții), iar măduva spinării își începe funcția sa de producere a celulelor sistemului imunitar.

Sistemul osos își continuă dezvoltarea și se întărește, iar sistemul muscular se extinde și conferă o formă caracteristică trupului.

Sfaturi de urmat în săptămâna 12 de sarcină 

Cel mai probabil, până la acest moment al perioadei gestaționale, ai primit o mulțime de recomandări și sfaturi, atât din partea medicului tău ginecolog, cât și din partea actualelor mămici care au trecut prin aceleași experiențe.

Este important să le prioritizezi întotdeauna pe cele oferite de către specialiști, dar să fii deschisă la sfaturile ajutătoare ale femeilor care au îndeplinit pașii pe care îi parcurgi tu în aceste momente. 

Printre principalele recomandări care, cu siguranță, se vor regăsi pe lista oferită de către medicul tău ginecolog se numără trei principii cheie:

1. Adoptă un stil de viață sănătos 

Acest sfat este valabil pentru orice om, fie el bărbat sau femeie, adult sau copil. Cu atât mai mult este încurajat atunci când este vorba despre o mămică ce are în grija sa nu doar propria sa sănătate, ci și pe cea a copilului său.

Astfel, o dietă nutritivă și alcătuită dintr-un număr adecvat de calorii (nu excesiv), o viață activă și un program regulat de somn și repaus la nevoie reprezintă ajustări mici care pot face cea mai mare diferență.

2. Imunizează-te conform recomandărilor medicului tău 

Cu toate că nu orice boală cu caracter infecțios sau stare patologică a mamei se va transmite în mod direct către făt, cu siguranță un sistem imunitar compromis al mămicii nu îi va fi de ajutor în evoluția sa intrauterina neîncetată.

Tocmai de aceea, dacă nu ai făcut-o până la acest moment, discută cu medicul tău la următoarea consultație și întreabă-l în legătură cu vaccinurile pe care le poți face pentru a vă proteja pe tine și copilul tău pe tot parcursul sarcinii.

3. Practică exercițiile Kegel

Atât sarcina în sine, cât și nașterea sunt doi factori ce contribuie la slăbirea mușchilor pelvini și la apariția diferitor complicații sau cel puțin simptome nedorite. 

Exercițiile Kegel reprezintă o metodă ușor de înțeles și pus în practică, ce va ajuta la întărirea musculaturii pelvine, la un travaliu mai ușor și la o recuperare postnatală mult mai bună. 

Întreabă-ți întotdeauna medicul despre modul în care ar trebui să aplici aceste exerciții, precum și frecvența efectuării lor.

În concluzie, săptămâna 12 de sarcină reprezintă o etapă evolutivă importantă, atât pentru mamă, cât și pentru cel mic. În timp ce simptomatologia primului trimestru încă poate fi prezentă, dezvoltarea fătului este, cu siguranță, cu un pas mai aproape de momentul final al nașterii. 



Articol scris de: Nativia

Articol revizuit de: Dr. Nicoleta Gana
Medic specialist obstetrică–ginecologie

Dr. Nicoleta Gana

Data publicării: 27-04-2023
Data modificării: 09-05-2023