Cursurile de parenting: ce presupun și de ce ar trebui să le urmezi
Inițial, cursurile de parenting au fost create pentru a ajuta tinerii părinți să se descurce cu nou-născutul. În timp, au evoluat, iar astăzi te pot ajuta să dezvolți încrederea în sine a copilului, să comunici mai ușor cu acesta, indiferent de vârsta sa, și să găsești modalități de a schimba anumite probleme de comportament.
Mai jos, poți citi mai multe despre ce oferă un curs de parenting, ce să știi înainte de a participa la un curs de acest fel, precum și ce beneficii îți oferă.
Ce informații sunt oferite la cursurile de parenting
Dacă participi la un curs de parenting, vei fi expus la subiecte dintre cele mai interesante pentru a putea crește un copil responsabil și fericit. Mai jos sunt câteva dintre punctele atinse de cursurile de parenting:
- Construirea relației cu piciul tău – vei deprinde tehnici pentru a putea asculta mai bine ceea ce spune, pentru a-l încuraja să se joace, pentru a-i lăuda succesele etc. Sunt încurajate dragostea necondiționată, acceptarea și empatia;
- Aptitudinile sociale – vei ști cum să ajuți copilul să se înțeleagă mai bine cu fratii mai mici sau mai mari, dar și cum să își facă prieteni;
- Aspecte legate de stilul de viață – aici intră informații legate de alimentația sănătoasă, sportul ca parte a unei vieți armonioase, siguranța pe internet;
- Modalități de a-l încuraja pe cel mic să învețe – încurajarea cititului, a realizării temelor la timp, stabilirea unei relații cu profesorii și colegii, încurajarea activităților de dezvoltare personală (sport, pictură, limbi străine etc.), susținerea educației continue;
- Distracția în familie – cum se vor desfășura ieșirile în familie, primele mese la restaurant alături de cel mic, zile de naștere, activități pentru sudarea relațiilor dintre membrii familiei;
- Modalități pentru a încuraja independența copilului – încurajarea micilor sarcini în camera sa și în casă (spălatul vaselor, ștergerea prafului etc.), creșterea libertății de mișcare odată ce se maturizează;
- Încurajarea unor valori sănătoase – acestea depind atât de comportamentul părinților, cât și de încurajarea unui comportament bun la copil (aruncarea gunoiului la coș, salutarea vecinilor etc.);
- Modalități proactive de a reacționa la frustrările celui mic – ajutor în reglarea emoțiilor, ascultare și sfaturi pentru a calma tantrumurile;
- Încurajarea părintelui – prin strategii pentru a rămâne calm în fața anumitor comportamente, timp pentru sine, menținerea unei relații bune cu partenerul, după apariția copilului, fixarea timpului dedicat relațiilor de prietenie, strategii pentru reducerea stresului;
- Modalități pentru ca piticul să înțeleagă că există limite – stabilirea de reguli clare, impunerea „nu”-ului într-un mod clar și asertiv, promovarea unor comportamente pozitive;
- Modalități de a reacționa la comportamente nepotrivite – disciplinarea pozitivă, menținerea fermității în decizii și cuvinte, corectarea comportamentelor care se repetă, încurajarea învățării din greșeli. De asemenea, este descurajată lovirea copiilor. Chiar dacă oferă iluzia de rezultat imediat, repetarea acestei metode corective poate cauza efecte psihologice negative pe termen lung;
- Expunerea la ecrane – descurajarea prezenței televizorului sau a calculatorului în dormitorul copilului, evitarea expunerii la imagini violente. În mod ideal, copilul nu ar trebui expus la ecrane de orice fel până la vârsta de doi ani. Între 2-6 ani expunerea la televizor și/sau calculator ar trebui să se facă doar în prezența unui adult și doar la anumite programe, deoarece la această vârstă copilul are dificultăți în a distinge între realitate și ficțiune. Abia după 6 ani, copilul începe să facă distincția;
- Somnul – încurajarea unei rutine a somnului, culcarea și trezirea la aceeași oră, inclusiv în weekend, limitarea expunerii la ecrane cu minimum o oră înainte de culcare, luarea de măsuri pentru minimum 8-9 ore de somn pe zi.
Ce să știi înainte de a participa la un curs de parenting
Cursurile de parenting îți pot oferi cunoștințele necesare pentru a-ți crește copiii, iar pentru a te bucura cât mai mult de rezultate, este indicat să acorzi timp analizării relației pe care o ai deja cu puiul tău. Mai jos sunt câteva lucruri pe care să le știi înainte de a participa la un curs de parenting:
- Cum reacționezi atunci când cel mic te supără – nervii și pedepsele nu sunt la fel de eficiente precum concentrarea asupra aspectelor pozitive. Dacă lauzi copilul pentru faptele bune, va fi mai dispus să repete acest comportament. Observă cu atenție cum reacționezi și ce măsuri iei; poți chiar nota într-un jurnal ce faci atunci când copilul îți schimbă planurile;
- Indiferent de schimbările pe care dorești să le introduci, va fi nevoie să petreci mai mult timp alături de cel mic – este vital să stabilești activități pentru a vă apropia mai mult. Copilul trebuie să simtă că este iubit și remarcat de părinți. Astfel, va crește sănătos și fericit;
- Nu-ți proiecta propriile probleme asupra copilului – educarea unui copil ia timp și este important să fii conștient că părinții vin cu propriul „bagaj”. Drept urmare, este posibil ca anumite comportamente să îți amintească de propria copilărie. Este esențial să lași copilul să descopere lucrurile care îl mulțumesc pe el în loc să îl forțezi să facă lucruri care îți plăceau ție în copilărie.
De ce este bine să urmezi un curs de parenting
Cursurile de parenting oferă numeroase beneficii atât proaspetilor parinti, cât și celor cu experiență. Mai jos sunt câteva dintre ele:
- Te ajută să îți fixezi lucrurile de bază – majoritatea părinților, indiferent de venit, locuință sau relația pe care o au cu familia extinsă, sunt temători la venirea pe lume a primului copil. Trebuie să învețe să îi dea de mâncare și să îl schimbe, primele provocări în această etapă. Urmarea unui curs de parenting te poate ajuta să știi la ce să te aștepți în primele saptamani de viata, dar și în anii care vor urma; astfel, vei fi pregătit pentru fiecare etapă de dezvoltare. Părinții siguri pe ei ajută la creșterea unor copii cu stimă de sine ridicată, siguri pe ei și îndrăzneți. De asemenea, un curs de parenting reduce anxietatea;
- Vei fi la curent cu cele mai recente studii și noutăți din domeniul parenting – ca părinte, poate fi dificil să fii la curent cu noutățile de acest fel, însă participarea la un curs de parenting te va ajuta să îți pregătești copilul pentru viață. De exemplu, cercetătorii au descoperit că unele forme de laudă pot face mai mult rău decât bine. Mulți părinți le spun copiilor că sunt deștepți atunci când rezolvă o problemă din prima încercare. Se pare însă că această modalitate de laudă este nepotrivită deoarece descurajează copiii atunci când nu pot rezolva o anumită problemă. Psihologii recomandă ca părinții să fie cât mai specifici. De exemplu, pot spune „Mi-a plăcut/ Apreciez cum ai rezolvat porțiunea X din Y”. Participarea la un curs de parenting te poate ajuta să descoperi alte informații de acest tip;
- Vei învăța să te apropii de copil – cercetările arată că implicarea părinților este un factor esențial în rezultatele școlare ale copiilor. Părinții pot da sfaturi, se pot implica în rezolvarea temelor și pot participa la evenimente școlare. Același lucru este valabil în legătură cu pasiunile celui mic. Ca părinte, ar trebui să pui întrebări, să ceri lămuriri etc. pentru ca piciul să vadă că îți pasă de el;
- Vei afla cum să adaptezi stilul de educare cu personalitatea copilului – odată ce ai trecut de lucrurile de bază, pasul următor este să pui în balanță modul tău de educare și personalitatea celui mic. De această potrivire depinde și cât de bine se va descurca în viață. Aparent, părinții care nu creează un echilibru între stilul de educare și personalitatea copilului pot crește riscul ca acesta să sufere de depresie sau anxietate. Mulți părinți încearcă să facă acest lucru, iar cursurile de parenting te pot ajuta să te înțelegi pe tine și pe copil;
- Vei căpăta încredere în tine ca părinte, iar acest lucru îl va încuraja pe copil – încrederea în ceea ce faci îl va încuraja pe copil atunci când poate se simte nesigur sau are dificultăți în a avea încredere în cei din jur. Cursurile de parenting te ajută să ai încredere în tine și să faci ceea ce trebuie. De asemenea, vei întâlni alți părinți care se confruntă cu aceleași probleme și veți putea lucra împreună pentru a descoperi strategii pentru combaterea lor;
- Vei învăța cum să disciplinezi copilul – disciplina este o calitate necesară tuturor părinților. Deprinderea strategiilor de disciplinare este necesară pentru educarea copilului. Este important să fii constant în modul în care îl disciplinezi. Copilul va fi confuz dacă săptămâna aceasta este pus la colț, săptămâna următoare stă pe scaun, iar cealaltă este trimis în camera sa. Cursurile de parenting te vor ajuta să îți stabilești niște reguli care să fie realiste și să se potrivească nevoilor tale. De asemenea, părinții care participă la cursuri de parenting sunt mai dispuși să caute alternative la pedepsele corporale;
- Vei ști cum să îmbunătățești comportamentul copilului – copiii părinților care participă la cursuri de parenting au, adesea, comportamente prosociale (împart jucăriile, sunt mai empatici, îi ajută pe ceilalți) și un risc mai mic de comportamente negative extreme (agresivitate, hiperactivitate, delincvență);
- Vei fi mai apropiat de partener/ parteneră – cursurile de educație parentală te ajută să vorbești mai ușor despre copil și despre problemele de zi cu zi. Vei fi mai deschis emoțional și mai dispus să asculți părerile celuilalt;
- Vei fi mai sănătos psihic – urmarea unui curs de parenting ajută la reducerea stresului, a sentimentului de vinovăție, a furiei și a anxietății.
Cursuri parenting Nativia
Nativia oferă mai multe cursuri de parenting care te pregătesc pentru toate etapele, de la efectele nașterii asupra perineului la pregătirea pentru naștere, îngrijirea nou-născutului, alăptarea și diversificarea alimentației. Despre toate acestea poți citi mai jos.
Curs despre educarea și reeducarea perineală
Cursul despre perineu este recomandat atât gravidelor, cât și femeilor care au născut. Perineul este zona anatomică situată între vagin și anus. Indiferent de modul în care alegi să naști, perineul este afectat. Dacă nu este tonifiat, crește riscul de incontinență urinară, atât înainte, cât și după sarcină. Datele existente arată că până la 50% dintre femei se confruntă cu incontinență urinară înainte și după naștere, iar aceste probleme se pot agrava odată cu trecerea timpului. După menopauză crește riscul de complicații urinare, inclusiv prolaps, care poate necesita intervenția chirurgicală.
Curs despre naștere
Nașterea reprezintă o experiență unică pentru orice femeie. Amintirile din aceste clipe rămân întipărite în memorie de-a lungul întregii vieți. Pentru a avea o naștere cât mai frumoasă, în care să te simți în control și încrezătoare în propriile forțe, poți urma cursul dedicat pregătirii pentru naștere. Astfel, vei învăța cum să participi conștientă la ce se întâmplă cu corpul și cu bebelușul tău. Cursul poate fi urmat inclusiv de tată. Deși acest lucru nu este obligatoriu, este încurajat, pentru a vă putea bucura împreună de aceste momente unice. Mai mult, cursul include și tehnici de realxare care pot fi exersate împreună.
Curs despre îngrijirea nou-născutului și a sugarului mic
Nașterea bebelușului reprezintă un moment unic însoțit de trăiri deosebite, emoții și noi provocări. Preocupările și temerile sunt normale în ceea ce privește îngrijirea micuței ființe pe care o aduci acasă. Mai ales în primele luni de viață, bebelușul trece prin multe schimbări. Pentru a te putea adapta cu succes la ele poți urma cursul de puericultura. Astfel, vei căpăta încredere în propriile forțe și vei avea informațiile necesare pentru a îngriji bebelușul în primele zile de viață.
Curs despre alăptare
Alăptarea reprezintă un alt subiect de interes pentru proaspetele mămici. Lactația este un proces natural care se declanșează după naștere, indiferent dacă alegi să naști natural sau prin cezariană. După desprinderea placentei din organism se va declanșa semnalul că sarcina s-a încheiat. Mai apoi, corpul eliberează prolactină care stimulează secreția lactată. Din acest punct, urmarea unui curs despre alaptare te va ajuta să dobândești cunoștințele necesare pentru a căpăta încredere în instinctul matern.
Curs despre (auto)diversificarea alimentației bebelușului
În special la primul copil apar numeroase întrebări despre diversificare. Odată ce copilul se apropie de vârsta de șase luni, încep să apară temeri, așteptări și frici legate de diversificarea alimentației celui mic. Prin participarea la un curs despre diversificarea alimentatiei bebelusului vei afla care sunt alimentele potrivite pentru început, cum să îmbini alimentația solidă cu alăptarea și multe alte subiecte interesante care te vor ajuta să vezi diversificarea alimentației ca o joacă.
Cursurile de parenting nu sunt doar pentru părinți aflați la început de drum. Sunt pentru cei care doresc să fie părinți mai buni și vor să educe copii care să ajungă adulți împliniți, responsabili și fericiți.
Articol scris de: Nativia
Data publicării: 10-05-2022
Data modificării: 09-05-2023