Cum și de ce se modifică sânii în sarcină?

Cum și de ce se modifică sânii în sarcină?

În timpul unei sarcini, corpul femeii trece prin numeroase schimbări, mai mult sau mai puțin plăcute. Printre acestea, se numără și unele modificări ce apar la nivelul sânilor, care sunt însă normale și se vor ameliora odată cu dezvoltarea sarcinii. Citește, în rândurile de mai jos, ce schimbări poți observa în privința sânilor, atunci când ești însărcinată, de ce apar ele și cum poți ameliora simptomele neplăcute.

  • Rolul sânului în timpul și după sarcină
  • Sarcina și sensibilitatea la nivelul sânilor
  • Sânii la începutul sarcinii - ce modificări pot apărea
  • Sânii în sarcină - remedii și îngrijire

Rolul sânului în timpul și după sarcină

Toate procesele fiziologice care implică sistemul reproducător feminin au la bază o serie de modificări hormonale. În ceea ce privește sarcina, hormonii responsabili pentru buna desfășurare a acesteia sunt: hormonul sarcinii sau hCG (gonadotropina corionică umană), progesteronul și estrogenul. Alături de aceștia, sunt și alți hormoni, precum prolactina, oxitocina, insulina sau cortizonul. Fiecare îndeplinește funcții bine definite, în funcție de varsta sarcinii.

Practic, pe parcursul sarcinii, sânii se pregătesc, atât din punct de vedere structural, cât și hormonal, pentru perioada de după naștere, când vor trebui să asigure hrana bebelușului. Laptele începe să fie produs de către corpul mamei încă din trimestrul al doilea de sarcină (luna a cincea), sub influența progesteronului. După naștere, prolactina asigură lactația și, atunci când bebelușul începe să sugă, este stimulată secreția de oxitocină, în acest mod având loc contracția canalelor galactofore și facilitarea alăptării.

Rolul sânului în timpul și după sarcină

Sarcina și sensibilitatea la nivelul sânilor

Printre primele simptome ale sarcinii, se numără apariția sensibilității sânilor, care poate varia în intensitate de la o femeie la alta. Există femei la care această manifestare este foarte pronunțată încă de la început, în timp ce altele nu se confruntă deloc cu sensibilitatea sânilor. Senzația descrisă de majoritatea femeilor care trec prin această experiență este asemănătoare cu senzația de sâni dureroși și sensibili, pe care o aveau în timpul menstruației. 

În același timp, poți fi însărcinată fără să te doară sânii, ceea ce este perfect normal pentru unele femei, la fel cum altele observă că au sânii moi în sarcină.

Sânii la începutul sarcinii - ce modificări pot apărea

În primele săptămâni de sarcină, de regulă între săptămâna 4 și săptămâna 6, încep primele manifestari specifice acestei noi etape, printre care și apariția sensibilității sânilor la atingere. De obicei, acest simptom persistă pe parcursul primului trimestru și nu trebuie să reprezinte un motiv de îngrijorare. În următoarele două săptămâni, sânii vor începe să crească în volum, la început într-o mai mică măsură, însă creșterea este una constantă pe toată perioada sarcinii.

Pe măsură ce sarcina avansează, pot apărea și alte simptome care vizează sânii:

  • vasele de sânge de la nivelul sânilor devin mai vizibile;
  • senzație de mâncărime la nivelul pielii sânilor, datorată întinderii ei odată cu creșterea în volum a sânilor;
  • apar linii roșiatice sau vergeturi la nivelul sânilor;
  • mameloanele cresc în dimensiuni și devin mai închise la culoare;
  • sânii devin mai grei și dureroși, durerea putând să se extindă pe toată suprafața țesutului glandular, până spre axilă;
  • tuberculii Montgomery (micile umflături din jurul sfârcului), responsabili de lubrifierea și protejarea mamelonului în timpul alăptării, devin mai proeminenți;
  • începând cu cel de-al doilea trimestru de sarcină, sânii pot avea scurgeri de culoare gălbuie. Acest lichid secretat poartă numele de colostru. El va fi produs în cea de-a doua jumătate a sarcinii, precum și în primele 3-4 zile de la naștere, fiind urmat, apoi, de laptele matern.

Trebuie, însă, menționat că toate aceste manifestări au caracter temporar și, de asemenea, că nu toate femeile însărcinate le experimentează în aceeași măsură. În ceea ce privește sânii dureroși, detensionarea sânilor în sarcină poate avea loc, de regulă, în ultimele luni sau chiar după naștere, însă acest aspect variază de la caz la caz.

Sânii la începutul sarcinii

Sânii în sarcină - remedii și îngrijire

Cu siguranță, simptomele care vizează sânii în sarcină pot fi neplăcute, însă există remedii care să le atenueze într-o oarecare măsură. Iată câteva sfaturi despre cum să-ți îngrijești sânii în sarcină:

  • poartă întotdeauna o mărime adecvată a sutienului, astfel încât să nu se accentueze senzația de tensiune sau durere. Pe parcursul sarcinii, mărimea sânilor poate crește cu una sau chiar două cupe. De asemenea, după jumătatea sarcinii, un sutien prea strâns poate provoca înfundarea canalelor galactofore;
  • apelează la materiale textile plăcute, astfel încât să eviți amplificarea sensibilității la nivelul mameloanelor, precum și neplăcerile cauzate de transpirație;
  • consumă o cantitate optimă de lichide, pentru a menține pielea hidratată;
  • utilizează loțiuni de corp emoliente care să prevină formarea vergeturilor la nivelul pielii sânilor. Este indicat ca masajul să se facă fără a pune o presiune prea mare pe țesuturi, iar produsul cosmetic folosit să aibă o compoziție adecvată;
  • înainte de a apela la suplimente alimentare sau produse medicamentoase, ia legătura cu medicul specialist. Acesta te va îndruma către variantele cele mai potrivite, în cazul în care constată că ai anumite carențe;
  • evită consumul de sare în exces, pentru a preveni retenția de apă, ce poate accentua senzația de tensiune a sânilor.

Dacă neplăcerile la nivelul sânilor persistă, este posibil să fie necesară o consultatie la medicul specialist, pentru a afla dacă aceste probleme au alte cauze și pentru a efectua investigațiile necesare.

Numeroasele modalități în care pot fi afectați sânii în sarcină sunt, cu excepția complicațiilor de altă natură, fenomene normale, întâlnite la majoritatea femeilor însărcinate. Ele reprezintă efecte ale modificărilor hormonale ce au loc în această perioadă, iar corpul are nevoie de timp ca să se adapteze la aceste schimbări. De aceea, ele nu vor dispărea foarte rapid, însă nu trebuie să reprezinte un motiv de îngrijorare.



Articol scris de: Nativia

Articol revizuit de: Dr. Laura Mustață
Medic primar obstetrică-ginecologie

Dr. Laura Mustață

Data publicării: 08-07-2022
Data modificării: 09-05-2023