i.php?p=21. Oare sunt insarcinata_header

„Oare sunt însărcinată?” – Aceasta este prima întrebare care iți vine în minte atunci când întârzie menstruația

Trei zile, o săptămână sau poate chiar două? Știi sigur că nu ai calculat greșit perioada fertilă, aplicația de pe telefon pe care monitorizezi funcționează perfect, iar primul gând te duce la o eventuală sarcină.

În medie, o femeie are intre 11 și 13 cicluri menstruale în fiecare an, care pot dura între trei și șapte zile. Pentru o femeie care a avut relații intime, un test de sarcină poate fi de ajutor atunci când „întâlnirea” lunară nu are loc. Odată exclusă posibilitatea unei sarcini, este important să știm că există și alte cauze ale întârzierii menstruației:

  • Stresul
  • Oscilațiile extreme de greutate
  • Epuizarea fizică în urma unor exerciții fizice intense
  • Alăptarea
  • Medicația
  • Sindromul ovarului polichistic
  • Menopauza prematură

Stresul

Stresul este răspunsul corpului nostru la orice formă de posibilă amenințare, iar acesta poate apărea din diferite cauze pentru fiecare persoana în funcție de stilul de viață. Situațiile stresante precum cantitatea prea mare de muncă sau responsabilitățile mult prea mari, lucrul peste program, mutarea sau, de ce nu, schimbarea locuinței pot da peste cap bunul mers al întregului organism.

Hormonii stresului interacționează direct cu hormonii de care depinde regularitatea menstruației, iar stresul intens se poate manifesta prin întârzierea ovulației și a ciclului menstrual. 

Oscilațiile extreme de greutate

Ai ținut de curând o dietă drastică sau poate că nu ai mai ținut deloc cont de cantitatea alimentelor pe care le cosumi și deja cantarul nu iți mai este prieten. Fie că vorbim despre slăbire sau despre îngrășare, o schimbare majora a greutății corporale poate fi cauza întârzierii menstruației.

Epuizarea fizică în urma unor exerciții fizice intense

Daca iți place să faci jogging, să te plimbi cu bicicleta sau chiar să ridici greutăți în sala de fitness, încearcă să faci totul moderat și să nu iți supui organismul la suprasolicitare. În cazul antrenamentelor intense, fără pauze și pe perioade îndelungate, organismul își poate spune cuvântul. În astfel de condiții, acesta devine foarte sensibil și vă încerca să împiedice instalarea unei sarcini. Așadar, poate împiedica atât ovulația, cât și menstruația.

Alăptarea

Ciclurile menstruale pot fi neregulate, atunci când alăptezi exclusiv la sân. Prolactina, hormonul care stimulează producția de lapte, scade nivelul de estrogen, iar astfel este afectată ovulația.

Medicația

Data la care vine ciclul menstrual se poate schimba atunci când iei medicamente pe care nu le-ai mai luat niciodată sau atunci când schimbi doza deja existentă. După o vizita la medic se poate stabili o alternativă terapeutică pentru remedierea problemei.

Sindromul ovarului polichistic

Aceasta este una dintre cele mai frecvente tulburări hormonale la femeile de vârstă reproductivă. Sindromul ovarului polichistic cauzează tulburări hormonale pe fondul lipsei ovulației, conducând la o secreție insuficientă de estrogen și progesteron. Printre simptome se enumeră menstruațiile neregulate sau lipsa acestora, apariția pilozității excesive, creșterea în greutate, ten gras sau acnee.  Se recomandă vizita la medic pentru o evaluare.

Menopauza prematură

În mod normal, menopauza se instalează în jurul vârstei de 50-55 de ani și este marcată prin încetarea mentruației și încheierea producerii de hormoni sexuali, estrogen și progesteron. Femeile mai tinere de 40 de ani, care suferă tulburări hormonale pot intra la menopauză prematură. În majoritatea cazurilor, menopauza prematură se manifestă prin lipsa ciclurilor menstruale, uscăciune la nivelul vaginului, disconfort la nivelul vezicii urinare sau transpirații nocturne. Menopauza prematură poate fi diagnosticată exclusiv de medicul ginecolog.

De asemenea, anumite boli cronice nediagnosticate sau netratate precum diabetul, tuberculoza sau disfuncțiile glandei tiroide pot fi responsabile pentru întârzierile menstruale.

Este important că relația dintre medic și pacientă să fie una deschisa, la care ambii să participe activ. De aceea este necesar că pacienta să se consulte cu medicul ginecolog pentru investigații.

Pentru programări și informații ne puteți contacta la numărul de telefon 0 21 230 7973 sau pe pagina noastră de Facebook.


i.php?p=corina-gica(6).png

Articol scris de:
Dr. Corina Gică
Medic specialist obstetrică-ginecologie